fbpx

Ce am învățat după primul atelier intensiv pe care l-am ținut ONLINE

28 Jun, 2020

În ultimii patru ani am ținut în Cluj, București, Timișoara, Oradea, Târgu Mureș, Arad, 20 de ediții ale atelierului intensiv de Voce, Postură și Improvizații.

Toate edițiile pe care le-am ținut s-au desfășurat în sală cu mese, scaune, izoprene, flipchart și momente la cafea, însă weekendul ăsta am comis-o pentru prima dată online.

Pe Zoom.

Două zile intensiv.

12 ore.

Am făcut-o și pe asta. 🙂

Acum, în momentul în care scriu, e duminică seara ora 20:37.
Fetele se pregătesc de culcare, iar eu stau în bucătărie la laptop și îmi trag sufletul după un weekend în care am vorbit și antrenat douăsprezece ore o grupă de zece participanți.

Experiența din ultimele două zile mi-a bătucit mai multe lecții pe care le-am învățat chiar în timp ce țineam atelierul.

Sunt șanse destul de mari ca lecțiile pe care le-am învățat acum să te ajute și pe tine dacă ești în situații de tipul:

– profesor și ții cursuri pe Zoom, iar studenții/elevii sunt apatici și beau Cola în timp ce te „savurează” în paralel cu Facebook și Netflix.

– trainer și ai ținut, ca mine, multe ateliere offline. Acum te temi că o versiune online a vechilor tale cursuri va fi un fiasco pentru că nu vei putea să emani aceeași valoare.

– te invită lumea să prelegi sau să ții discursuri în contexte online: conferință Zoom, Facebook live și te sperie ideea că nu vei avea parte de interacțiune și contact vizual direct cu oamenii din fața ta.

– conduci ședințe online cu echipa ta și-ți pui problema că într-o discuție online nu poți să mobilizezi oamenii la fel de bine ca în sala de ședință.

În mod obișnuit, programul unui atelier precum cel pe care-l țin e de 16 ore: 8 ore sâmbăta și alte 8 duminică.

De data asta am fost kamikaze și am redus programul cu peste 4 ore, fără să tai nimic din planul de curs. Am zis și eu, ca tot omul, hai să vedem ce iese.

Acum, că am bifat experiența, iată cele mai importante 7 lecții pe care le preiau pentru mine.

Vezi dacă te ajută și pe tine în viitoarele prezentări online.


1. Roagă oamenii să-și țină camerele video DESCHISE

Când ești acasă, în pantaloni scurți și fierbe mâncărica în bucătărie, Teoria X funcționează perfect.
Autorul teoriei, Douglas McGregor, spune că omul are o tendință inerentă spre apatie, lene și nu prea iubește să-și asume responsabilități așa, de la sine putere. Trebuie, deci, să creezi tu un context care să descurajeze astfel de porniri demobilizatoare.

Camera video oprită e, în multe situații, un rezultat vizibil al teoriei lui McGregor.
Când publicul tău pune video-ul pe stop, amintește-ți de bancul cu asemănarea dintre sindicat și coaillé: ambele participă, dar niciuna nu se bagă.

Cam asta e camera video stinsă: un fel de vreau să stau și eu pe aici să văd care-i mersul, dar nu partikip.

Sigur, există excepții care justifică o cameră oprită: internet foarte slab, probleme tehnice serioase, dar ele ar trebui să rămână excepții, nu reguli.

Atunci când nu te vezi cu oamenii, pierdeți amândoi: tu, pentru că simți că vorbești cu pereții și publicul care va prelua sub 50% din valoarea pe care-ți propui să le-o oferi.

2. Conversează, conversează, conversează

Din păcate, interacțiunea online nu curge atât de natural și de viu ca într-o sală.

Se pare că oamenii iau mai greu inițiativa să pornească microfonul ca să vorbească ceva sau să pună întrebări. Publicul are tendința mai accentuată să stea în observare, adică să intre pe „modul sindicat”:
Particip, dar nu mă bag.

Uneori, omului care te ascultă îi e teamă să pornească microfonul ca să nu facă ecou sau să se suprapună vocal cu alți participanți, iar asta să ducă, mai departe, la un disconfort auditiv.

Prin urmare, ține de tine, cel care vorbești, să provoci dialog, să pui întrebări, să smulgi răspunsuri și să nu te dai bătut dacă simți că în primă fază apatia e un pic mai mare decât ceea ce știai când stăteai cu omul față în față.
Conversația e instrumentul cel mai bun care te apropie de oameni oricâte platforme, camere web sau alți despărțitori există între voi.

Comunică, dacă se poate, pe ambele canale pe care platformele online le oferă:
– MICROFONUL la care publicul să vorbească pentru opinii mai elaborate
– CHAT-UL pentru confirmări scurte de tipul: da, te aud

Un monolog lung și arid e plictisitor chiar și într-o sală, dar în online asta devine crimă și pedeapsă.

Te vei transforma, fără să știi, într-o muzică de fond pe care ascultătorul tău o dă în surdină în timp ce prăjește chiftelele în bucătărie.

3. Stai în picioare, mișcă-te

Scaunul, patul, covorul, chiloții, șlapii, mirosul de mâncare și casa, în general, scad energia.
Energia joasă, reticența la microfon și, eventual, camera oprită slăbesc ritmul prezentării tale, însă tu, vorbitorul, poți să compensezi asta.

Poți să transmiți mai mult nerv, mai multă energie dacă adopți poziția necesară. Statul în picioare, brațele deschise, dialogul, felul în care vorbești cu oamenii, toate pot să ridice turația.

Imaginează-ți următoarea situație:
Când atmosfera e scăzută în timpul speechului tău e ca atunci când conduci o Dacia 1300 fabricație 1968.
– Motorul pornește greu iarna, deci trebuie să tragi șocul
– Demarajul e un pic mai slab, deci trebuie să apeși pedala mai serios
– Volanul n-are servo, deci trebuie să-l miști viril cu ambele brațe ca să controlezi manevrele

Pe scurt, trebuie să fii mai prezent și mai viu, să pui puțină presiune, iar mașina va merge. Părinții și bunicii noștri au mers și la mare cu bestiile făcute în Mioveni și ce frumos a fost. Au și poze.

4. O problemă tehnică durează maximum 1 minut

Evenimentele online vin la pachet cu diverse provocări:
– Nu merge ecranul când faci prezentarea PowerPoint
– Lui X nu-i merge microfonul atunci când răspunde la întrebarea ta
– Vrei să ilustrezi ceva audio, dar setările nu te lasă
– Participantul X nu poate să se logheze

Apar mereu probleme mici și sâcâitoare, dar niciuna nu e capitală.

E ca atunci când ai trecut de 70 de ani și te mai doare un pic pe ici, pe colo, dar nu ești bolnav și poți, în continuare, să duci o viață normală.

Prin urmare, încearcă să nu dai prea multă atenție problemelor tehnice. Când problema apare, propune-ți s-o rezolvi într-un minut. Dacă n-ai reușit, deblochează-te și schimbă unghiul de abordare a prezentării tale:

– Ai vrut PowerPoint și nu merge? nu-l mai derula, vorbește liber.
– Ai vrut neapărat să faci un exercițiu cu Marius, dar Marius n-are microfon? Treci peste și schimbă persoana sau inventează alt exercițiu.

Publicul s-a logat ca să te asculte pe tine, nu să participe la un seminar de IT în care stăm să rezolvăm, pe rând, toate neajunsurile Skype-ului, Zoom-ului sau ale altor descoperiri tehnice.

Amintește-ți vorba de aur a lui Viorel, șofer de buldozer:
Orice-ți apare în cale, important e să treci peste.

5. N-ai nevoie de PowerPointuri și materiale elaborate ca să compensezi absența fizică

Materialele vizuale sunt cea mai mare pacoste a mea.

Minimalist ordinar fiind, pun puțin preț pe estetică, însă dau regatul meu pe UTILITATE.

Prin urmare, nu prea suport să fac slide-uri, figurine, grafice și alte efecte vizuale care-mi cer timp și energie. Răbdarea mea e sub nivelul mării.

Atunci când sunt amenințat cu pistolul să produc astfel de materiale, îi rog pe colegii mei Andreea Ilișiu și Alex Popovici să rezolve problema.

Am crezut, deci, că absența contactului direct din sală mă va obliga să fac desene și desenuțe, hărți și hărticele.
Nu e necesar. Oamenii stau online ca să te vadă și audă pe tine, nu graficul extrem de complex pe care l-ai pregătit.

6. E ok să conduci cu mână de fier

Bogdan, ce părere ai?
Ioana, spune-mi opinia ta. Pornești, te rog, microfonul?

Faptul că nominalizezi persoane ca să generezi conversație nu înseamnă că ești Hitler, Stalin sau vreun cerber agresiv, dar denotă o ușoară fermitate care în online conteză.

Abordarea defetistă de tipul nu vrea nimeni să răspundă? coboară și mai mult nivelul de energie, deci ține de noi, vorbitorii, să nu cedăm și să deschidem gurile oamenilor.

7. Vocea și dicția contează acum de două ori mai mult

Online-ul nu te ajută, din păcate, atunci când vrei să transmiți încredere cu:
– vestimentația completă, de la sacou până la pantofi și ciorapi colorați
– postura ta
– felul în care pășești
– amplitudinea gesturilor

Rămâne, deci, un singur instrument pe care te poți baza: vocea, cu tot ceea ce presupune ea: impostație, ritm, volum, dicție, intonație.

Dă-i să sune. 🙂

Am să închei cu o vorbă a profesoarei mele de istorie din clasa a opta, doamna Măgulean.

Cine vrea să-nvețe carte o să învețe: și la Paris și la Cluj și aci la Hășmaș.
(N.P. Hășmaș e comuna din județul Arad în care am locuit și am făcut un an de școală)

Prin urmare, știu că mediul online nu-ți oferă aceleași condiții să interacționezi și să te conectezi cu publicul, dar tentația să folosești argumentul ăsta ca pe o scuză e foarte mare.

Când ai ceva de spus, o vei spune la fel de bine și în sală, în fața publicului, și cu prietenii la bere și online, pe Zoom.

Just do it! 🙂

Alte articole de pe blog

 

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *