Acum două săptămâni am preluat un cursant nou în programul meu de sesiuni unu la unu pentru dicție și voce.

Pe cursantul meu îl voi numi Z de aici încolo ca să-i protejez identitatea.

Z mi-a solicitat, în primă fază, o consultație în care mi-a mărturisit că are foarte mari emoții atunci când trebuie să vorbească în public, fie pe scenă, fie online, sau în conferințe.

Mi-a detaliat puțin simptomatologia familiară mie:

• se usucă gâtul;
• tremură vocea;
• simte că rămâne fără aer;
• grăbește ritmul la maximum ca termine prezentarea cât mai repede.

 

I-am propus o suită de exerciții bazate pe respirație diafragmatică și tehnici de impostare a vocii.

În timp ce ne antrenam împreună i-am subliniat ideea că vocea joacă un rol important în controlul emoțiilor. Desigur, ea nu e singura pârghie prin care să-ți diminuezi tracul, dar e o cale pe care merită s-o accesezi.

I-am mai subliniat lui Z ideea că nu poți scăpa de emoții, dar poți, dacă lucrezi, să le controlezi în timp. Prin urmare, eu îl pot ajuta să acționeze prin voce ca să mai diminueze din trac.

Fair enough, mi-a răspuns omul. Nu cu cuvintele astea, dar ceva asemănător.

A ales, deci, să continuăm colaborarea în sesiuni unu la unu.

Ne-am văzut de două ori, iar la fiecare ședință am pregătit împreună câte un discurs pe care avea să-l țină.

La a doua ședință am început să observ tot mai clar că Z nu se poate concentra și că e depășit de situație.

Îmi repeta la fiecare două minute:

Eu te înțeleg, știu ce zici, dar la mine e foarte grav cu emoțiile. E rău, e ceva fizic, cred că e o boală. Mi-e rău, îmi vine să plâng, să leșin. M-am gândit să beau înaintea prezentărilor. Am și încercat, dar a fost mai rău.

Am continuat calm să-i propun lui Z exerciții și mecanisme prin care să-și ia guri de aer proaspăt atunci când tracul îl paralizează. Răspunsul lui Z era implacabil același, orice îi propuneam.

Nu pot, e grav, e dramă, e catastrofă, nu știu ce să fac. E ceva mai serios în spate, dar nu știu ce.

Atunci mi-a venit o idee pe care i-am adus-o în discuție:

–  Z, i-am spus, am o colaboratoare care e terapeut.

O cheamă Cristina și e unul dintre cei mai buni experți pe care îi cunosc.

Cum ar fi să te întâlnești și cu ea o ședință- două și să vedeți dacă nu cumva există în spate aspecte mai de adâncime care-ți creează acum fobia de vorbit în public? Eu te ajut în continuare să acționezi la trac prin voce și tehnica vorbirii. Totuși, o ședință-două cu a mea colegă ar putea să-ți accelereze declicul. Ședința sau ședințele, după caz, le ofer eu, nu costă nimic.

În paralel, noi continuăm să lucrăm tehnic la ceea ce ne-am angajat: dicție, voce, pregătire de discurs. Cristina te susține în partea de consiliere psihologică. Din cele două metode combinate tot îi dăm noi tracului de capăt.

–  Da, Andrei, hai să încercăm, mi-a spus Z.

–  Nu trebuie să plătești ședința cu Cristina, am repetat.

Beneficiezi de ea în baza pachetului pe care l-ai luat de la mine. Hai să avem ca la doctor un second opinion, iar apoi întoarce-te la mine ca să continuăm lucrul la voce. Acționăm pe două căi: și terapeutic, și vocal.

–  Da, hai să facem, a conchis Z.

Z a accesat online ședința cu Cristina.

Două trei zile mai târzie îmi vine  pe WhatsApp o bombă de mesaj pe care îl copiez mai jos.

 

M-a durut, mâhnit și mi-a lăsat un gust incredibil de amar.

Cum ar veni, aflu în mesaj că i-am tras omului țeapă.

L-am „fraierit” ca la alba-neagra pe bietul credul care a căzut în mrejele escrocheriei mele de pe Internet.

I-am promis că-l ajut să-și controleze emoțiile, dar am văzut că nu sunt în stare, n-am competență, așa că l-am trimis la un psiholog, singurul expert în măsură să-l ajute.

Cu toată bunăvoința în interpretare, mesajul lui Z cam asta comunică.

O remarcă pe care am perceput-o ca tendențioasă și nedreaptă la adresa mea.

Discuția a fost cu totul alta.

I-am propus lui Z doar un complement la munca noastră, adică un serviciu în plus care să-i ofere valoare adăugată și pe care nici nu trebuia să-l plătească.

Ședințele lui Z cu Cristina aveau să fie un bonus, o valoare adăugată pentru că, bazându-mă pe experiența mea, aveam date că Z are nevoie de ajutor în plus.

Pentru mine episodul ăsta a fost o situație tipică din gama facere de bine, f###re de mamă.

Am convenit să încheiem colaborarea și să-i fac un storno la factură.

Mi-e greu să pot avea o colaborare tihnită cu un om care bate apropouri c-aș fi lipsit de integritate sau incompetent.

De ce am vrut să-ți povestesc despre întâmplarea mea cu Z?

În spatele suferinței lui Z că ar fi fost tras pe sfoară, dar și a suferinței mele că m-am simțit jignit și nedreptățit stă o realitate pe care o văd cu ochiul liber:

 

industria de educație non-formală are probleme tot mai mari care ajung să ne afecteze pe tot mai mulți, indiferent pe care dintre părți ne-am afla

 

Nu știu ce e în sufletul lui Z și nici n-am cum să aflu, dar sunt tentat să cred că în lumea lui se regăsește, printre altele, o neîncredere a priori în educatorii online.

A încercat să le dea credit, dar tot cu prejudecata în spate că ei, indiferent în ce domeniu ar activa, sunt puși pe dat cu jula. 🙂 Desigur, îmi asum că ceea ce scriu e o presupunere, însă îi dau, totuși, o foarte mare probabilitate.

Din păcate, piața de traineri, coachi și autori online are o mare problemă de credibilitate și nu doar în România.

Există profesii care se bucură, în general, de respectul societății, indiferent de personalitatea și nivelul specialiștilor care o reprezintă. 

Să luăm câteva exemple ipotetice:

 

Exemplul 1 

Ești cu laptopul pe butuci și găsești un specialist care să-l repare. Îi vei pune oare o întrebare precum „ai studii în domeniu? Arată-mi diploma.”

Doar știi că nu toți au terminat Automatizări Calculatoare la Poli, așa-i?

Ei bine, în lumea trainerilor această întrebare vădit pasiv-agresivă vine des din partea prospecților.

Exemplul 2

Care e probabilitatea să-i spui unui notar public următoarea idee? 

„Auzi, primele documente mi le semnezi și legalizezi pe gratis. Vreau să-mi oferi conținut de valoare ca să mă convingi că merită să te plătesc.”

În lumea trainerilor așa zisul content gratuit e deja regula casei.

 

Exemplul 3

Ești la un botez și mergi direct în fața preotului.

„Vreau ca molitfa ta să-mi aducă rezultate concrete pentru că bani pe fereastră am aruncat destui. Apropo, am citit pe Google că nu așa se dă binecuvântarea.”

Probabilitatea ca un trainer să încaseze asemenea agresiuni verbale e puțin mai ridicată.

 

Oare de ce am ajuns aici ca breaslă? 

Pentru că nu am știut ca industrie să transmitem destulă încredere. Am tolerat printre noi multe mere putrede, iar aici, cum ar spune Celibidache, „avem cu toții o enormă vină.” 

 

Există o inflație de oameni fără carte, meserie, bun simț și certați cu gramatica limbii române care ajung să umble cu fofârlica în spațiul virtual

 

Abundența de cursuri, programe și progrămele, de forme fără fond care arată bine, dar nu oferă nimic a depășit limita bunului simț, iar treaba asta afectează încrederea generală în piața pe care o deservim.

Te învăț rețeta ca să câștigi 3.000 de euro pe lună din cursuri online

Click aici și afli cei 4 pași ca să ai mentalitate de succes și să devii performer cu carieră și bani

Îți dau sistemul prin care vei vinde online de 5 ori mai mult

Îți arăt în două săptămâni cum să devii un lider carismatic în fața căruia nimeni nu va rezista

Află cum poți să strălucești în fața audienței [sic] prin cursul online bla bla

 

Crede-mă că și eu simt scârbă și dezamăgire doar cât scriu afirmațiile de mai sus.

Dacă Z sau oricine altcineva a fost măcar o dată inundat de asemenea mizerii de mesaje, e normal să fie circumspect și să aibă încredere joasă în orice alt om ar putea să găsească online.

Ca sculptor de voci (vezi că evit să-mi spun trainer și coach de dicție) mi-am dat seama în ultimii ani că industria în care eu muncesc, educația non-formală, seamănă mult cu politica, iar noi, actorii ei, semănăm cu politicienii.

În România, Spania și Franța, țări pe care le știu bine, oamenii sunt scârbiți de partide și politicieni.

Consideră că sunt toți o apă și-un pământ, că sunt aceeași mizerie și bine-ar fi ca Necuratul să-i măture pe toți de nenorociți, indiferent de afiliere.

Convingerea multor oameni că toți politicienii sunt la fel are-n spate motivații psihologice legitime. Totuși, ea vine la pachet și cu un mare efect pervers.

Atunci când apare un candidat bun, onest, cu un proiect serios și dornic să ajute, el primește prezumția de VINOVĂȚIE. Va trebui să se scuze, să se justifice și să demonstreze mult că nu e o târfă, deși are colanți roz.

De multe ori politicianul cel bun ori nu va fi ales, ori, dacă e să câștige, își va exercita mandatul cu și mai multe bețe în roate sau înjurături de la populație pentru că:

știm noi sigur că-i un porc nenorocit care-a furat la patru mâini.

Nu sunt toți așa? Mi-a zis un prieten că știe de la un cumnat că are vilă în Predeal.

Chiar am avut la dicție cursanți care au devenit primari, senatori, deputați, miniștri.

Când lucrez unu la unu cu ei (în formă continuată :-)) ajung să îi cunosc aproape la fel de intim ca cei din familiile lor. Cei pe care i-am asistat în sesiuni sunt oameni capabili, inteligenți, intergri, civilizați și competenți.

Totuși, convingerea colectivă că toți politicienii sunt o apă și-un pământ i-a murdărit și pe ei cu ploi de insulte și calomnii.

 

Paralela cu politica merge și în educația online. E plin de oameni deplorabili care oferă cursuri în varii domenii de dezvoltare personală.

 

Mă tem că ei, de fapt, sunt majoritatea.

Din acest motiv, un autor competent care intră în online sfârșește în aceeași fosă septică a industriei, iar mirosul de căcat din campaniile celorlalți i se va impregna și lui în haine.

Nu mă refer doar la mine, ci și la colegi care fac business în domeniu.

Cunosc în mediul online oameni care sunt buni, au garanții profesionale, livrează ceea ce promit, dar tot nu scapă de suspiciunea c-ar fi țepari.

 

Tips and tricks [sic] ca să te ferești de impostori atunci când alegi să cumperi un serviciu de educație sau formare online

 

Nu garantez că mergi la sigur cu propunerile mele, dar merită să încerci atunci când ești pe punctul să „arvunești” un nou trainer.

 

1. Caută-l pe Linkedin, de preferat profil, nu pagină

 

Linkedin are un format destul de rigid care nu prea-ți lasă marje să mânânci fecale atunci când îți prezinți biografia și parcursul profesional.

Concret, pe Linkedin nu prea poți să pui la despre mine texte de tipul:

Până mai ieri eram un om simplu, ca tine. Trăiam o viață neasumată, pe pilot automat pe care n-o conștientizam. O dramă adâncă din viața mea m-a schimbat profund, iar astăzi le împărtășesc și altora din experiența mea. Așa am cunoscut succesul.

Nu ține porcăria asta. În Linkedin trebuie să completezi foarte specific ce ai absolvit și când, unde ai lucrat, cât și în ce perioade.

Urmărește cu atenție etapele profesionale concrete pe care trainerul le-a parcurs ca formare și experiență.

 

 

2. Află ce-a lucrat și unde înainte să fie trainer, coach, speaker

 

Eu consider că și trainingul, la fel ca politica, ar trebui să fie în viața unui om a doua carieră, nu prima.

Concret, întâi te realizezi într-un anumit domeniu pe care îl exerciți practic și în care te formezi profesional. Apoi, dacă îți dorești, începi să contribui și să demarezi online proiecte în care îți fructifici experiența deja acumulată.

Avem în România mulți politicieni care ar ajunge muritori de foame dacă mâine ar zbura din Guvern, Parlament sau orice instituție controlată de partid.

Uită-te la trainerul tău întreabă-te: dacă de mâine iese complet din industrie, nu mai predă, nu mai face sesiuni, ce rămâne din el? Unde va munci și ce va face, concret?

Eu, de pildă, pot să mă întorc în radio, în agenții de publicitate sau să-mi ofer din nou serviciile de cadru didactic asociat în universitățile cu care am colaborat.

În octombrie 2016, cu fix o zi înainte să-mi lansez cursul de dicție o corporație m-a presat într-o lungă convorbire telefonică să las planul deoparte și să vin la ea ca director de marketing. Am refuzat, firește.

 

3. Caută-l pe profilul de Facebook și vezi puțin cum simte gramatica limbii române

 

Noi, trainerii, avem staff-uri care ne dublează în mediul online.

Unii colegi scriu în numele nostru pe diverse platforme, mai ales când avem campanii. În general, textele sunt îngrijite și studiate.

Pe profilul personal, însă, suntem noi și numai noi în toată splendoarea noastră.

Toți putem să facem greșeli din când în când, dar când proasta scriere în română devine o normă, am putea să ridicăm un alt steag.

Am fost oripilat, de pildă, să citesc în postările unor mari educatori online formulări precum:

să fi mai educat;

aceiași problemă;

voi ve-ți învăța;

tu v-ei fii;

marția vitoare. 

Nimic pe lumea asta nu scuză un educator să fie agramat, oricare ar fi domeniul în care activează.

 

 

4. A terminat facultatea? Are licența luată? Unde, „aproximativ”? 🙂

 

Cu 40 de ani în urmă normalitatea în societate era să ai liceul absolvit și diploma de bacalaureat. Facultatea intra în zona elitei.

Astăzi, însă, normalitatea pentru noile generații e să aibă facultatea dusă la bun sfârșit, iar elitismul îl discutăm mai încolo. S-au modificat standardele.

Nici măcar doctoratul nu mai este o realizare atât de mare în planul educației.

Nu înseamnă că lipsa facultății este ceva reprobabil. Spun doar că neîncheierea studiilor poate fi un steguleț roșu atunci când ești trainer.

E adevărat că nu întotdeauna specializarea din licență va coincide cu ceea ce predai în online.  Sunt prea multe domenii noi care n-au acoperire în educația formală, dar sunt necesare.

Îmi aduc aminte că acum 5 ani m-am înscris la un curs de mindfulness.

Autorul cursului era absolvent de inginerie la Politehnica din București. Avea 50 de ani și lucrase în primă fază ca inginer. Ulterior, prin multe cursuri postuniversitare, a îmbrățișat acest domeniu în care s-a specializat.

Faptul că avea o formare și un profil academic clar mi-a transmis încredere, iar de curs am fost foarte mulțumit. Omul își stăpânea excelent noul domeniu și cred că ingineria absolvită cu medie mare l-a ajutat și ea.

Și eu, de pildă, am absolvit Facultatea de Științe Politice, secția Administrație Publică.

M-am specializat în comunicare și, mai specific, în dicție și voce, abia după ce am devenit licențiat. Am un doctorat, un certificat de formator și cursuri de teatru care, asezonate cu practica în radio, m-au adus aici. Totuși, calificările au venit după ce am devenit licențiat.

Ideea pe care vreau s-o subliniez e alta:

• facultatea urmată,
• cursul frecventat,
• sesiunea,
• examenele,
• absolvirea,
• câștigarea diplomei la o universitate respectabilă

Sunt toate semnale pozitive  că trainerul pe care îl cauți e om serios, nu un terchea-berchea.

 

5. Vezi cum își raportează discursul la educația formală

 

Dacă trainerul tău e vehement împotriva școlii și susține că ea e vinovată de insuccesul tău material, emoțional, profesional, eventual sexual, mai analizează un pic.

Am observat că cei care pică testul la punctele 1-4 au și o tendință să se ia la trântă violent cu educația standard:

școala e urâtă, e comunistă, îmbâcsită și toxică, nu te învață nimic practic, noroc că mă găsești pe mine în mediul online ca să te scot din marasmul în care ești.

Știm cu toții să școala românească e perfectibilă din multe puncte de vedere.

Totuși, desființarea ei celulă cu celulă, ofensiva împotriva culturii, a științelor fundamentale, nu sunt forme de gândire ale unui om matur.

Adu-ți aminte că astăzi tu nu trebuie să alegi între:

• școală formală și traininguri – e și și, dacă vrei să faci față lumii în care trăiești
• cultură generală și competențe practice – ambele contează

 

Acum, dacă trainerul pe care-l cauți bifează cu succes punctele 1-5, te rog citește-mi cu atenție rugămintea de mai jos

 

Ai convenit, așadar, că omul pe care-l cauți e ok și nu e impostor.

Te-ai prins că e serios, nu e golan, deci îi oferi  încredere totală.

Iată acum rugămintea.

Nu te supăra pe el și nu-l judeca dacă:

• ține din când în când webinarii în care mai face o vânzare de produs;
• are reclame pe Facebook și Youtube sau trimite newslettere de vânzare;
• își lansează diverse programe înregistrate ca să poată cuprinde mai mulți cursanți și să-și dezvolte business-ul;
• are asistenți și subcontractori care-l dublează ca să nu muncească singur paisprezece ore pe zi în sesiuni unu la unu.

 

Ține cont că noi, oamenii din industrie, nu trăim la adăpostul unul loc de muncă stabil.

Nu ne intră la dată fixă leafă, indemnizație și spor de vechime indiferent că muncim sau rupem ușa cu două ore mai repede.

Ne place ceea ce facem, nu ne plângem.

O ducem foarte bine mulți dintre noi.

Totuși, ca să ne putem îndeplini misiunea trebuie să ne supunem legilor foarte dure ale capitalismului.

Marketingul și publicitatea nu sunt rele cât timp au în spate oameni și conținuturi de valoare, iar ele, har Domnului, încă mai există.

Caută doar să distingi între rahat și prăjitură, apoi vei putea avea încredere în industrie și în oamenii buni din ea.

Cu prietenie,

Andrei

P.S.

Știi de ce ofer consultații de dicție cu 220 de lei când alții le oferă gratuit?

Am recurs la această metodă tocmai ca să nu mă frece nimeni la ridiche că dau pe gratis zăhărel online, apoi le spăl creierii bieților prospecți vânzându-le marea și sarea ca să-mi justific ora lucrată fără bani.

Eu iau bani din start, apoi muncesc la consultația pe care clientul a comandat-o.

La final și numai cu acordul clientului, îi propun variante de curs pe care, dacă dorește, el le poate cumpăra.

Sunt unul dintre cei mai neinvazivi vânzători și cred profund în asta. 🙂

 

Sursă foto aici:

https://www.istockphoto.com/es/foto/vista-posterior-de-un-coach-motivacional-dando-un-discurso-gm1054785410-281821821