Programează-te online la o „consultație” de dicție cu Andrei Țigănaș

Află cum să transmiți încredere prin vocea ta, să eviți defecte de vorbire și să nu mai lași emoțiile să te controleze în timpul prezentărilor publice sau al discuțiilor importante

Andrei te ascultă, te întreabă și îți propune exerciții personalizate.
Face o hartă a problemelor și construiește cu tine un plan de bătaie ca să poți vorbi cât mai bine și să reduci stresul de dinaintea unei prezentări sau întâlniri importante.

Să vorbesc „după reguli”, corect, dar fals, enervant și teatral?

Sau să vorbesc natural, așa cum îmi vine, dar cu riscul să fac greșeli grave și să par neprofesionist?

Din fericire, nu trebuie să alegi între cele două variante. Poți să vorbești corect tehnic și să-ți păstrezi tușul uman, personal.

Știu că regulile care țintesc dicția și vorbitul în public par uneori rigide, seci și făcute să așeze vorbitorii pe același șablon.

E plin de public speakeri care își țin lipite buricele degetelor, au exact aceeași intonație și își „cântă” în același ritm texte învățate pe de rost. Dacă te sperie stilul ăsta de-a învăța tehnicile de oratorie, să știi că te înțeleg. Nici eu nu suport standardizarea dusă la extrem și-mi sunt destul de antipatice tehnicile aplicate mecanic.

Dacă vrei să-ți păstrezi stilul tău atunci când vorbești, dar să te asiguri că n-o dai în bară, atunci hai să vorbim. Iată ce BENEFICII obții la consultație:

5 Beneficii pe care le obții dacă te programezi acum

  • Descoperi punctele tari din vocea ta pe care să le pui ușor în valoare
  • Afli ce poți să îmbunătățești, concret, la felul în care vorbești
  • Afli cum să acționezi la cauza problemei, nu la efecte
  • Știi ce ai de făcut concret și în cât timp ca vocea ta să sune bine
  • Primești metode și tehnici practice pe care să le folosești zilnic ca să-ți îmbunătățești dicția și vocea

Despre Andrei Țigănaș

Andrei Tiganas

Este sculptor de voci;
A lucrat ca prezentator radio și voiceover la Radio Guerrilla, Radio România Cluj, Napoca FM și Pro TV;
Este curatorul speakerilor de la TEDxCluj;
În calitate de cadru didactic asociat a colaborat cu Universitatea Tehnică din Cluj, Universitatea „Babes-Bolyai,” dar și licee private precum „Elf” și „Transylvania College,” unde a predat opționale de oratorie și prezentări în public;
A antrenat unu la unu peste 200 de persoane să aibă o voce mai puternică și îngrijită;
A absolvit în 2008 Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj, iar din 2012 are un doctorat cu o teză axată pe comunicare;
În adolescență a iubit teatrul, așa că a urmat clasa de Actorie a Școlii Populare de Arte din Arad și a activat în trupe de teatru pentru tineret, cu turnee în Grenoble, Strasbourg, Brno, Praga și Belgrad;
Astăzi se dedică 100% formării oamenilor în domeniul dicției și al oratoriei.

Recomandat de

Monica Ion

Highly Expensive Services Sales Expert

Gabriel Cichi

Master Voiceover

Irina Gașpar

Realizator Emisiuni TV

Călin Biriș

Trainer & Coach

Zoltán Veres

Speaker, Trainer & Coach la REFLEQT

Consultația durează 30 de minute

și costă 220 RON.

Cum vom lucra în timpul „consultației” de dicție

  • Mai întâi, facem un top 3 al principalelor lucruri care te nemulțumesc acum la vocea ta.
  • Apoi, primești un set de exerciții de dicție la care vei lucra în timpul „consultației”.
  • La final, stabilim principalele principalele probleme la care să acționezi de astăzi ca să vorbești mai bine și să elimini defectele de vorbire.

Cum te înscrii la „consultație”

Pasul 1

Achiți taxa de înscriere.

Pasul 2

Ești sunat în cel mult 24 de ore de către Andrei sau unul dintre colaboratorii săi ca să puteți alege împreună ziua și data potrivită.

Pasul 3

Primești pe e-mail link-ul de Zoom sau Google Meet pe care îi vei folosi ca să poți participa la consultație.

Ce spun alții

Aici am să tac. Îi las pe cursanții mei să vorbească 🙂

 

Unde altundeva se poate forma un orator bun decât în ”Atelierul de Voce, Postură și Improvizații” al sculptorului de voci, care este Andrei Țigănaș. Abilitatea noastră de a vorbi în public este facilitată de experiență, talent, dicție. Dar nu numai.

Andrei vine cu o metodă ingenioasă de abordare a unei expuneri, prin structurarea întregului material. Regula celor 5 de ce, de exemplu, este o aplicație practică de formulare a unui discurs, dar sunt multe alte instrumente și informații noi care mi-au adus o mare bucurie în acest weekend.

Pentru o dicție reușită, Andrei are un set de tehnici de respirație, iar pentru postură, exerciții fizice pentru picioare, spate, abdomen.

Nu vă spun tot, doar vă trezesc curiozitatea să urmați acest curs și vă asigur că talentul d-voastră de comunicare va avea numai de câștigat.

Mulțumesc Andrei Țigănaș, ești un profesor desăvârșit!

 

Teodora Baddour

13 Februarie 2022

În acest weekend am participat la ''Atelierul de voce, postură și improvizație'' organizat de către Andrei Țigănaș și după două zile de lucru intens pot să spun că pentru mine cel mai folositor este că mi-am conștientizat punctele la care îmi doresc să lucrez în continuare.

Am învățat tehnici noi prin care să îmi construiesc un discurs, am învățat exerciții faine pentru dicție, respirație și postură, dar mai ales ce să fac atunci când mă blochez și am senzația că am uitat tot ce voiam să spun.

Workshopul chiar a fost unul solicitant, a cuprins muuultă informație, nu neaparat nouă, dar diferită. Informație utilă și prețioasă, cu adevărat folositoare.

Eu cu siguranță îmi doresc să continui lucrul la vocea mea, la modul în care mă prezint în fața auditoriului meu și la tehnicile pe care le voi folosi ca prezentările mele să fie autentice și cu adevărat de folos clienților mei.

Recomand din suflet să participați la astfel de cursuri pentru că nu este numai despre ce spunem sau cum rostim unele cuvinte, este în primul rând despre a ne cunoaște pe noi înșine.

Îți mulțumesc Andrei pentru oportunitate și pentru toate sfaturile prețioase!

 

Ioana Crișan

26 Septembrie 2021

Andrei m-a ajutat să îmi cunosc vocea și să descopăr cum să o folosesc în funcție de ce vreau să transmit. Tot procesul de învățare a necesitat multă multă muncă, dar Andrei a făcut totul să pară mult mai ușor și muuult mai amuzant.

Explicațiile lui sunt țintite și pe înțelesul tuturor, chiar și a celor care nu avem cunoștințe teoretice în dicție. Îi sunt recunoscătoare pentru tot ce m-a învățat și a fost the best choice să îl aleg pe el ca și profesor.
Mulțumesc, Andrei!

 

Teodora Suciu

17 Septembrie 2021

Am participat la unul dintre atelierele lui Andrei Tiganas, cel online de voce, postura si improvizatii.
Este un exercitiu util pentru orice participant dar totodata un must-have pentru oricine este antreprenor, freelancer, coordoneaza oameni, trebuie sa comunice in orice fel de situatii, ori este angajat si isi doreste avansarea in cariera.

De fapt, fie ca ai fost desemnat sa tii o prezentare in fata unui public pe care nu-l cunosti, sau trebuie sa-i spui administratorului de la bloc ca ceva nu e ok, ar trebui sa parcurgi acest curs.

Iti spun un secret: poate fi inconfortabil in anumite momente, dar nu asta cauti, sa cresti? 🙂

 

Adrian Zamfirescu

26 Septembrie 2021

Ce pierzi dacă amâni „consultația” de dicție

  • Problemele de dicție se vor agrava și îți va fi mult mai greu să le corectezi
  • NU vei ști ce poți să îmbunătățești la felul în care vorbești
  • Vei risca să ai discuții și prezentări publice eșuate
  • Încrederea în tine și forțele tale s-ar putea să se diminueze atunci când va trebui să susții un punct de vedere
  • Oferta zilei de 220 lei nu va mai fi valabilă

Investiția ta

Standard
€70 220 RON

  • „Consultație” de dicție cu Andrei

Pentru protecția datelor dumneavoastră, toate tranzacțiile sunt procesate pe un server securizat și executate prin conexiuni criptate 256-bit.

© 2024 AndreiTiganas.ro • Toate drepturile rezervate • Termeni si ConditiiDate PersonaleCookies