În rândurile care urmează aș vrea să-ți spun de ce evit adesea să folosesc termenul de lecție atunci când mă refer la dicție. Încurajez mai degrabă cuvântul exercițiu.
Două argumente mă fac să fiu mai sceptic la ideea lecțiilor de dicție și mai interesat de exerciții.
1. Finețea exercițiilor de dicție
Primul argument e acela că în limba română cuvântul lecție nu are grația și finețea pe care le-ar avea în engleză. Lesson, pronunțat în limba lui originală, sună elegant, aristocratic în vreme ce lecție, pe românește, are conotații negative:
Unchanged:
Îmi dai lecții?
Unchanged:
Îmi dai lecții?
Unchanged:
Să mă lași în pace cu lecțiile tale.
Unchanged:
Să mă lași în pace cu lecțiile tale.
Unchanged:
Ți-am dat o lecție ca să mă pomenești.
Unchanged:
Ți-am dat o lecție ca să mă pomenești.
Așadar, în condițiile în care ideea de lecție are conotații negative în limba română îmi cam vine să evit acest cuvânt. M-aș orienta mai degrabă spre forme lexicale care transmit o energie mai bună.
2. Dicția nu e informație, e abilitate
Cel de-al doilea argument este că o lecție tinde să se centreaze mai mult pe informații și mai puțin pe competențe, iar dicția se construiește pe competențe. Poți să fii cel mai bun teoretician al rostirii cuvântului, dar măsura în care domini sau nu dicția și oratoria se remarcă atunci când începi să vorbești.
În anul 1970, un cunoscut psihopedagog, Noel Burch, a identificat două criterii pe baza cărora noi, oamenii, putem evolua într-un domeniu de activitate sau altul.
Primul criteriu era competența, adică măsura în care cunoaștem teoretic și practic un anumit lucru, iar cel de-al doilea criteriu era nivelul de conștientizare, adică stadiul în care înțelegem dacă știm sau nu știm ceva. Pornind de la cele două criterii, Burch a scos în evidență patru combinații:
-
- incompetența inconștientă, sau stadiul în care nu știi că nu știi. Îți lipsesc diverse aptitudini, dar nu ești conștient de această carență, ci îți trăiești viața liniștit, fără probleme.
- incompetența conștientă, sau stadiul în care știi că nu știi. Ești conștient de golurile pe care le deții și începi să faci demersuri ca să le poți umple. Din stadiul de incompetență conștientă ne vine elanul ca să creștem și să învățăm.
- competența conștientă, adică stadiul în care știi că știi. Este etapa în care începi să realizezi că ai acumulat, că înțelegi și că ai aptitudinile necesare. Problema, însă, e că exercițiul competenței conștiente e greoi și consumă energie. Te simți ca un șofer începător care știe să conducă mașina, dar activitatea în sine o face rigid, stângaci, nenatural. Faci lucrurile bine și atent, dar nu ești relaxat.
- competența inconștientă, ultima fază, sau stadiul în care nu știi că știi. Concret, competențele pe care le ai deja sunt atât de bine integrate în ființa ta, încât le exerciți într-un mod armonios. Te simți ca un șofer avansat care poate să manevreze volanul cu ușurință, fără eforturi deosebite.
Dacă pornim de la clasificarea de mai sus, lecția de dicție poate să-ți activeze partea de incompetență conștientă. Îți privești profesorul, încerci să înțelegi ceea ce face și vezi unde NU poți să te descurci, sau unde ai probleme.
Totuși, dacă vrei să ajungi mai departe și să ai o dicție mai bună e esențial să faci exerciții de dicție. Ele te ajută să practici ceea ce ai învățat și să te asiguri că ceea ce știi în materie de vorbire se transformă în ceea ce poți face.
Așadar, dacă vrei să ai o dicție mai bună, încearcă să înțelegi cum funcționează aparatul nostru de vorbire, dar mai presus de orice EXERSEAZĂ.
În link-ul de mai jos am pentru tine mai multe exerciții de dicție care te pot ajuta să vorbești ușor și convingător:
0 Comments