Oare s-o invit la dans? Mai bine nu.
O să creadă că sunt agresiv. O știu doar de la sala de lecturi din Bibliotecă și nu am vorbit până acum.
Dar dacă mă duc și îi zic finuț, elegant că vreau să dansăm? Poate acceptă. Măcar o melodie, un blues.
Aveam vreo 16 ani și eram la ziua de naștere a unui prieten.
În seara aceea stăteam rezemat de bufetul cu sandvișuri, cu o Cola în mână.
La vreo 5 pași în fața mea era Mara, o tocilară pe care o știam de la bibliotecă.
Culmea că până atunci nu observasem ce bine îi stă în rochie și fără ochelari.
Niciodată nu am mai văzut-o cu părul desfăcut. Întotdeauna și-l prindea în coadă de cal. Purta numai blugi și hanorace, dar în acea seară tipa era chiar feminină.
Gata! Ce mai? Ne știm oricum. Nu e ca și cum m-aș duce la o străina pe stradă să îi cer numărul de telefon și îmi iau o geanta în cap pentru asta. Mă duc, gata!
Uita așa m-am codit o oră dacă s-o invit pe Mara la dans sau nu.
Ce credeți că s-a întâmplat până când m-am hotărât să merg la ea?
În sală a intrat un hăndrălău de 1 metru 90. Era lat în spate, cu ceva tatuaje și foarte îndrăzneț.
„Gorila” a venit, a scanat atmosfera, a „lins” o vodcă mică și s-a dus direct la Mara. Nici el n-o cunoștea pe tipă, am dedus ușor din context.
Namila i-a întins mâna fetei fără prea multe formalități și a luat-o cu el. În timpul dansului a cuprins-o de mijloc și a atins-o pe unde a știut el.
După vreo 2-3 blues-uri „însurățeii” erau deja ieșiți din sală și plecați în altă parte unde, probabil, puteau să aibă parte de mai multă intimitate.
Bravos, prostovane, mi-am zis! Te-ai tot fâstâcit.
Ți-ai căutat scuze, în loc să te duci. Bine că a venit zdrahonul în locul tău și a făcut ceea ce tu nu erai în stare.
De ce v-am scris despre întâmplarea cu tipa de la majorat?
În primul rând pentru că suntem tentați să amânăm atunci când ne lipsește curajul să luăm taurul de coarne.
Iată doar câteva dintre situațiile în care „stăm la margine cu o Cola în mână” în loc să intrăm în subiect:
- Suntem la birou și trebuie să scriem un raport, dar ne căutăm tot felul de alte activități inutile doar ca să fim siguri că nu ne apucăm de treabă
- Avem o listă de cumpărături cât China și amânăm până în ultima zi din săptămână pentru că ne e groază de îmbulzeala din hypermarket
- Se apropie ziua de naștere a unei mătuși pe care nu am vizitat-o de mult. În loc să mergem și să-i luăm un cadou tragem de timp exact ca fotbaliștii care se dau loviți la genunchi în timpul meciului
Și lista ar putea să tot continue, nu-i așa?
Poate vă mai vin și acum în minte situațiile în care trebuie să faceți ceva, dar amânați, pur și simplu.
Așa e și cu dicția. Ca și cu gagica pe care am vrut s-o agăț la party, dar mi-a umflat-o altcineva. Stăm și ne tot gândim dacă să ne lucrăm vocea sau nu până când e prea târziu.
Concret, poți alege să ai grijă de vocea ta și să o antrenezi conștient, zi de zi, cu o serie de exerciții, sau poți să tragi mâța de coadă sau să:
- aștepți până râde de tine o sală întreagă că te-ai bâlbâit sau ți-ai uitat ideile și ai lăsat capul în pământ
- riști să se umple internetul cu perle pe care le spui, ca în cazul Vioricăi Dăncilă
Iată de ce, dacă vrei să îți lucrezi vocea și să nu mai amâni nimic, poți să faci chiar acum, la tine acasă, 3 exerciții simple..
1. Citește cu voce tare, cu un creion în gură – concret, rostește cuvinte clar și articulat ca să îți antrenezi dicția
2. Fă respirații de abdomen – cu o mână pe piept și una pe abdomen, trage aerul încet ca să umfli doar abdomenul, nu și pieptul
3. Fă vocalize – exact ca la ora de muzică – aici e important să crești treptele muzicale de la foarte jos la foarte sus (fără să te forțezi prea tare).
Genul de exerciții pe care ți le-am descris la punctele 1-3 de mai sus le vom face și de Ziua Internațională a Vocii!
Când: 16 Aprilie
Unde: la Cluj, în centrul orașului, la Statuia Lupa Capitolina de pe Bulevardul Eroilor
Îți las mai jos un link cu toate detaliile evenimentului la care îți propun să vii și tu.
Practic, e o provocare ce te-ar putea ajuta să pleci acasă cu o voce măcar un pic mai antrenată. 🙂
Mai mult decât atât, toate exercițiile vin la pachet cu distracție, relaxare și provocări pentru cei mai îndrăzneți.
>>Apasă aici să vezi toate detaliile evenimentului în aer liber<<
Ne vedem în 16 Aprilie!
Nu uita de creion și carte. De restul mă ocup eu!
Sursă foto: gandul.ro
0 Comments