Se întâmpla în mai 2009. Eram în redacție așezat la masă și mă pregăteam pentru buletinul de știri pe care urma să-l prezint în direct. Tocmai terminasem de scris ultima propoziție din textul de știre, așa că am procedat ca orice prezentator înaintea directului.

• citesc cu voce tare cele patru știri pe care le am deja scrise, plus datele meteo,
• listez textele pe patru foi distincte ca să le pot rula mai ușor,
• scot foile din imprimantă și plec în studio (încăperea de alături) ca să prezint,
• mă așez la microfon, bat foile în masă ca să stea aranjate,
• pun căștile pe urechi și aștept ora fixă ca să pot începe.

Colegul meu de la tehnică îmi „deschide calea”, adică pornește microfonul, iar eu intru în direct. Salut ascultătorii și încep să prezint în forță ca orice crainic de radio comercial. Citesc o propoziție, două, apoi trei și simt încet că mă trece o căldură prin tot corpul. Mă apropii ușor de microfonul din fața mea și simt că buretele care-l acoperă îmi gâdilă vârful nasului.

Nu mai am aer și mă opresc din vorbit. Muzica de știri se aude în continuare, iar trag tare aer pe gură și simt că nu-mi ajunge. Încerc să mai inspir o dată. Genericul de știri curge mai departe, însă eu nu mai pot să vorbesc. Aud cum îmi bate inima până în gât și încep să mă sufoc.

„Ăsta nu-i infarct?” mă întreb în gând în timp ce mâinile îmi tremură cu foi cu tot

„Termină, prostule, n-ai nimic. Ai 24 de ani!” îmi răspund tot eu.

„Da, băi, dar știu eu pe unul care exact așa a pățit și …”

Deschid gura și mai trag o „dușcă” de aer. Reiau fraza din punctul în care am lăsat-o. Aud în căști cum vocea îmi alunecă și tremură mai rău ca la un amator.

Fac pauze necontrolate și trag zgomotos aer pe gură. Singurul meu gând e să termin cât mai repede ca să pot ieși odată din direct. Într-un final glorios reușesc să-mi duc la capăt cele patru știri cu meteo cu tot. Mă întorc în redacție și mă așez la calculator. Sunt roșu ca para și transpirat complet: pe frunte, ceafă și spate.

„Ce s-a întâmplat?” mă întreabă unul dintre colegi
„Nu știu, habar n-am. În viața mea n-am mai pățit.”

Situația cu pana de aer, bătăile inimii, sufocatul și tremuratul vocii s-a repetat de mai multe ori în următoarele săptămâni. Într-o zi obișnuită de lucru aveam 4-5 buletine de prezentat. Nu aveam atacuri de panică în toate prezentările. Problema revenea la două-trei zile odată ca o boală mică și sâcâitoare care-ți mai amintea din când în când că încă n-a trecut.

Era ca la loterie: uneori scăpam de atacuri, alteori le aveam. Pe când credeam că scap, un nou atac mă lua în direct. Adevărul e că multe dintre atacurile despre care ți-am povestit se consumau în interiorul meu, iar la microfon nu se simțeau. Totuși, pentru mine era un măcel pentru că-mi dădeam seama că ceva nu e în regulă.

 

Nimic n-avea logică în capul meu. Experiență aveam, meserie știam și, totuși, chestia asta se întâmpla. De fiecare dată când urma să intru în direct mă așezam la microfon cu inima sculată în gât. Mă speriam în avans că voi face un nou atac. Eram disperat, iar presiunea pe care o puneam pe mine ca să nu mai fac atacuri de panică în direct îmi amplifica problema.

Mă simțeam ca un:

• șofer profesionist care începe să vadă tot mai slab și știe că nu va mai putea conduce;
• alpinist utilitar care brusc începe să aibă rău de înălțime;
• cântăreț de operă care își pierde, inexplicabil, vocea;
• medic pediatru care nu mai poate asculta la stetoscop inimile copiilor pentru că-și pierde auzul fără să înțeleagă de ce.

Calmul și autocontrolul erau pentru mine, ca om de radio, văzul șoferului, vocea cântărețului și rezistența la înălțimi a alpinistului. Stăpânirea de sine era condiția de bază ca să-mi fac meseria, iar fără ea riscam să rămân șomer.

Am încercat să-mi rezolv problema cu panica pe mai multe căi. Am discutat cu mama care-mi e și medic de familie, am căutat un psiholog, m-am consultat cu alți colegi de radio mai experimentați decât mine. Nu am găsit nici rezolvări, nici cauze. Am auzit aceeași replică:

„traversezi o perioadă mai dificilă, dar vei vedea că totul se va regla de la sine”

Dezamăgit că nu primesc soluții la necazul meu am început să fac pe cont propriu o serie de mici modificări în stilul de viață:

– m-am lăsat definitiv de fumat
– am redus cafeaua la jumătate – beam zilnic litri întregi ca un dement
– am scos din dietă sucurile ambalate. Băgam Cola în mine de zici că eram un sac fără fund
– am început să nu-i mai povestesc Corinei problemele de la serviciu ca să le mai scad un pic din importanță. Petreceam timp de calitate cu ea în excursii, plimbări și clipe frumoase. Îmi ofeream bucurii, momente plăcute
– m-am apucat de alergat.

Încet, încet, atacurile au dispărut, iar eu am redevenit prezentatorul de dinainte ca nivel de energie și încredere în mine. Totuși, am rămas până azi un fanatic al anticipării și al lucrului bine plănuit și făcut din timp.

Am vrut să-ți împărtășesc întâmplarea asta pentru că tracul în exces și atacurile de panică sunt problema multor cursanți de-ai mei la cursuri de dictie sau cu care fac antrenament unu la unu.

 

“Zi-mi repede cum să fac ca să nu leșin în fața oamenilor atunci când prezint”

 

Primesc săptămânal rugăminți de tipul: „Andrei, scapă-mă de emoții! Zi-mi repede cum să fac ca să nu leșin în fața oamenilor atunci când prezint.”

Cu fiecare intrare în direct, prezentare în public, training sau ședință am ajuns mai aproape de Arta Războiului, cunoscuta carte a lui Sun Tzu. Unul dintre citatele mele favorite din carte din acest „manual” obligatoriu de supraviețuire spune că:

Bătălia este câștigată înainte să aibă loc

Mai precis, dacă vrei să te simți confortabil în timp ce vorbești, fără să te ia cu panică și amețeli, atunci soluția e să pregătești terenul cu mult timp înainte de „meci”, fie el prezentare, ședință, negociere, interviu.

În rândurile de mai jos aș vrea să-ți propun un DECALOG ANTITRAC, adică zece reguli de viață pe care, dacă le aplici consecvent, îți întărești psihicul și te pregătești din timp pentru ceea ce va urma.

1. Porcul în Ajun nu se îngrașă
   Mă sufoc mai rău ca la Guerrilla în direct atunci când îmi văd cursanții că:
   • stau la 2 noaptea ca să-și pregătească prezentarea de a doua zi
   • nu au habar despre ce vor vorbi nici măcar cu 48 de ore înainte, dar tot ei se plâng că le e frică și că se duc la prezentare ca vițeii la abator.

   Un discurs de calitate nu se pregătește „studențește”. Cuvântarea nu e „materie de examen” ca să „o dai gata” la noapte sperând că recuperezi tot ce n-ai învățat un semestru întreg. O vorbă franțuzească spune așa:

   Rien ne sert de courir il faut partir à point
   (n-ajută la nimic să alergi, trebuie să pleci la timp)

   Pregătirea pe ultima sută e metri e un accelerator de stres care îți va slăbi prestația pe o scenă sau în fața unui auditoriu.

2. Fă sport
   Simțim că avem emoții mai ales atunci atunci când psihic nu suntem prezenți, iar mintea noastră o ia pe coclauri. De asta iubesc sportul pentru că el te bagă în prezent, te face să-ți simți corpul și să fii mai bine conectat cu tine însuți. În plus, există o legătură dovedită între postura pe care o ai și voce.
3. Încearcă dușul scoțian
   L-am descoperit târziu, dar azi nu mai concep nicio zi fără el :-). Mi se pare genial e să te stropești cu apă rece din cap până în picioare, apoi să te înfășori rapid cu apă caldă. Repetă figura de două – trei ori consecutiv. La început e un deranj cumplit, dar starea de după merită toți banii: te energizezi, te binedispui, învii și te simți ca un spartan gata de atac.
   Dușul scoțian vine mână în mână cu sportul. Eu, de pildă, îl fac și dimineața la trezire și după antrenamentele de la sală sau partidele de jogging de pe malul mării.
4. Citește zilnic
   Am simțit pe propria piele cât de periculoase sunt gândurile toxice pe care le repeți clipă de clipă, fără oprire. Mai precis, dacă mintea ta mestecă la infinit aceleași idei, vei ajunge să te simți așa cum gândești. E mai bine, deci, să-ți expui mintea constant la noi valuri de idei, informații, iar lectura e un medicament foarte bun.
   Am urmat în ultimii ani multe cursuri de citire rapidă ca să îmi cresc randamentul. Totuși, recunosc că am rămas fidel cititului tradițional. Parcurg textul cuvânt cu cuvânt, mai ales când citesc beletristică. Am observat că așa câștig răbdare, atenție la detalii, liniște și toate împreună te duc la o stare psihică mai bună.

   

   poză de la ultimul atelier de dicție de la Cluj-Napoca

5. Oferă-ți în ajunul prezentării mici momente de înfrumusețare
   Sunt Zodia Fecioară și noi, cei născuți sub acest astru, avem ceva feminin în construcție. 🙂
   Desigur, n-aș vrea să înțelegi că stau la pensat, manichiură și port pantofiori roz, dar nici nebărbierit din casă nu pot să ies. Am oroare la haine necălcate și mă cam strâmb atunci când văd oameni nepieptănați, indiferent de sex. Mi-am dat seama că un om care se îngrijește constant tinde să aibă o stimă de sine mai ridicată.
   Am mai observat că dacă faci în ajunul prezentării un mic gest de frumusețe, capeți o stare de bine atunci când vorbești în fața mulțimii:
   – Ești femeie? Du-te la coafor în ajunul zilei celei mari
   – Ești bărbat? Dă-ți un tuns proaspăt sau ia-ți o pereche nouă de pantaloni cu puțin timp înaintea momentului. Sunt detalii mici care te fac să te simți șmecher și cu vână atunci când vorbești.
6. Îmbrățișează natura
   Unul dintre motivele pentru care stau în Spania e că vreau să am marea la discreție, indiferent de zi, oră și anotimp. Valurile mă liniștesc și-mi fac bine.
   Orice psiholog îți poate confirma că ieșirile dese în natură aduc liniște și calm pentru că muntele, marea, pădurea, dealul, valea, pârâul, căpița, stâna, sunt stâlpi pentru echilibrul nostru psihic.
   Oferă-ți cât poți de mult timp în natură. Azi un pic, mâine alt pic și vei vedea în timp că se schimbă ceva în tine și alcătuirea ta, iar oamenii vor vedea și auzi asta atunci când le vorbești.
7. Fă-ți dimineți doar pentru tine
   Pentru mine cea mai urâtă dimineață pe care mi-o pot imagina e cea în care țâșnești din pat agitat că ești în întârziere, alergi haotic prin casă și te pui apoi să lucrezi la fel de haotic și dezorganizat.
   Principiul lui Sun Tzu merge și aici:

   cum ți-e dimineața așa-ți va fi toată ziua

   Pe scurt, dacă vrei să câștigi ziua câștig-o de dimineață. Propune-ți să te trezești puțin mai devreme și stai tu cu tine înainte să intri în agenda zilei. Bea-ți cafeaua în liniște, fără presă și televizor, citește ceva, fă o meditație. Construiește-ți un ritual numai al tău. O zi care începe în urgențe și agitații de la prima oră e o zi stricată.

8. Fă-ți plan B pentru orice problemă tehnică ai putea să întâmpini la prezentare.
   Problemele tehnice sunt la ordinea zilei atunci când prezinți, iar din cauza lor tracul tinde să crească în loc să scadă. Iată de ce, dacă vrei liniște, du-te blindat de acasă cu scenarii alternative:
   • Nu merge prezentarea PPT? Fă-ți plan B
   • S-a bușit microfonul? Plan B
   • S-au rupt în fund pantalonii? Plan B 🙂
9. Nu toci discursul pe de rost și nu repeta în fața oglinzii.
   Unul dintre cele mai stupide și inutile clișee în oratorie e să te pui să scrii un script, să-l înveți pe de rost și să repeți uitându-te în fața oglinzii. Treabă de amatori. Când știi tot textul pe de rost, rezultatul se va simți la intonație: tot discursul devine artificial, prost jucat, o actorie slabă. În plus, pe un text pe care îl știm avem tendința să vorbim repede, fără să respirăm, iar toate astea nu fac decât să accelereze angoasa și tracul. Un discurs bun trebuie pregătit la logică, nu la text. Abia atunci te poți simți cu adevărat pregătit și sigur pe tine pentru că ești
   • vizionar ca un arhitect – ai concept, idee și claritate
   • riguros ca un inginer – ai structură și idei puse în relație
   • spontan ca un actor de comedie – te descurci, improvizezi, îi faci pe oameni să se simtă bine în preajma ta
10. Când ajungi la prezentare n-o mai zi pe aia cu „mă scuzați, am emoții”Am scris mai pe larg un articol în care te încurajez fierbinte de tot să nu vorbești în public despre tracul tău, dar mai mult, îți dau câteva sfaturi despre cum să îți controlezi emoțiile. Motivul este foarte simplu: nobody cares. 🙂

 

La final, aș vrea să te las cu o singură idee: un discurs bun se pregătește zilnic, iar modul în care vorbim în fața oamenilor e rezultatul felului în care ne trăim viața și ne raportăm la ea – zi de zi, oră de oră.

Te rog lasă-mi un comentariu și spune-mi care dintre cele 10 reguli ți-a plăcut cel mai mult.