Astăzi se vorbește mult despre orele de educație sexuală în școli: ar trebui

sau nu să fie obligatorii?

Nu am competențe să comentez subiectul, dar de un lucru sunt sigur: orele de umor

și haz ar trebui să fie introduse, iar examenele de absolvire să fie luate în serios,

cu probe eliminatorii.

Spun asta pentru că zilele trecute am pus pe pagina de Facebook mai multe

postări cu recenzii de carte sau diverse review-uri la adresa mea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unii au râs la postări și au zis, pe bună dreptate, că sunt dement.

Alții mi-au scris comentarii sau mesaje în privat.

S-au declarat stupefiați de cât de nedrept mă critică lumea și mi-au dat de înțeles

că sunt cu sufletul lângă mine acum când familia și societatea mă scuipă în halul ăsta. 🙂

Mi-am amintit de copilăria mea glorioasă în care trebuia să explic bancurile, mai ales alea

cu sex, ca și cum gluma ar fi un exercițiu de algebră care are nevoie de răspunsuri

și indicații pe ultima pagină a culegerii de mate. 🙂

 

Bufonul de Serviciu e prima carte de beletristică pe care am scris-o vreodată.

E o carte de comedie, iar Cristi Scăunici e personajul principal.

Am mai publicat și în trecut cărți, dar numai de știință și toate în directă legătură

cu domeniul meu de activitate: comunicarea.

În cei patru ani în care am pierdut șirul cursurilor și sensiunilor 1 la 1 pe care

le-am ținut am observat că oamenii râd și se simt bine atunci când interacționez cu ei.

Iată de ce am mers cu râsul mai departe și i-am dat o formă scrisă.

Anul trecut, unul dintre mentorii mei, Daniel Zărnescu, mi-a sugerat să scriu o carte

de ficțiune, așa că m-am apucat de treabă.

 

Cum a venit ideea cărții?

Cu aproape zece ani în urmă un fost coleg de la radio, Alex, îmi povestea că

în orașul său natal, Blaj, trăia un băiat care avea o poreclă ușor de reținut: Cacipetine.

Era un adolescent de condiție modestă, cu o viață tristă, dar cu atât de mult umor,

încât te făcea să râzi până te …. nu mai insist aici. 🙂

Nu l-am căutat niciodată pe acel Cacipetine.

Nu mi-am propus să-l întâlnesc pentru că am vrut să scriu o poveste, nu o biografie.

Totuși, am preluat lumea acelui băiat și, cu ajutorul soției mele, i-am inventat

un nume: Cristi Scăunici.

Ca să fie în ton cu porecla. 🙂

Primăvara asta, cu puțin timp înaintea pandemiei, am urcat în mașină și am fugit

în Blaj doar așa, să trag pe nas aerul locului.

Am hălăduit singur pe toate străzile orașului până când am dat de un bloc sinistru

și am strigat Evrika sau Eureka, în grafie originală.

 

Mi-a fost clar că Scăunici al meu numai aici poate să locuiască, iar dramele lui

vor curge printre cojile de semințe și pet-urile de bere Neumarkt din fața ușii de la intrare.

 

 

 

 

 

Am scris trei luni și, în paralel, m-am bucurat de susținere și feedback în timp real

de la patru oameni:

Corina, soția mea

Ina și Georgiana, două prietene foarte bune

tatăl meu care ghici ce parolă și-a băgat la Internet.

Cele două luni de carantină m-au ajutat să mă adun și să termin povestea.

Am dus la capăt firul narativ și am făcut trei rânduri de revizuire chiar dacă

Maria îmi mai scotea din când în când încărcătorul din priză sau începea să plângă

exact când intram mai tare în febra scrisului.

 

Ce urmează?

Acum mai am de așteptat un ultim feedback de la Daniel Zărnescu însuși

pentru că știu cum scrie, i-am urmat cursurile de copywriting și mă încred în expertiza lui.

Imediat după ce fac ultimele retușuri care estimez că vor fi puține pornesc pașii necesari

ca să tipăresc și să lansez public.

Voi lucra cu o editură din București, dar până atunci mi-am propus să creez o

listă de așteptare pentru toți cei care vor să fie early adopters și la Cristi Scăunici,

nu doar la tehnologie. 🙂

 

De ce te-ai apucat să scrii o carte?

M-au întrebat puținii oameni cărora le-am povestit despre proiectul ăsta.

Sunt două motive care m-ai împins la treaba ăsta:

 

1. Sunt sculptor de voci, adică prof de dicție

Exact din motivul ăsta cred că e important să scrii cât mai bine ca să poți să

vorbești cu adevărat bine.

Am învățat că scrisul aduce ordine, claritate, simplitate, imaginație, creativitate

și toate astea împreună te ajută să vorbești mai bine atunci când ești în fața

unui public și nu numai.

Mi-am propus, deci, să-mi antrenez și dezvolt un mușchi de care am atât de multă

nevoie în traininguri și sesiuni de consiliere.

 

2. Am vrut să văd dacă sunt în stare, dacă pot.

Poate că și tu ai prieteni care au spus la o bere, suc sau cafea că vor să scrie o carte.

Ce mai știi de ei? Au terminat-o?

Adevărul e că-i al naibii de greu chiar și să începi să scrii o carte, darăminte

s-o mai duci la bun sfârșit.

Când scrii cărți, mai ales de ficțiune, te pui de-a curmezișul și te iei la trântă cu

aproape tot universul care zici că uneltește ca tu să nu îți transformi visul în realitate:

• Familia care-ți dă de lucru prin casă exact când ești la birou și scrii.
• Jobul, afacerea, rutina zilnică și toate chestiile pe care aștepți să le termini ca să te apuci
• Prieteni care n-au scris niciodată, dar abia așteaptă să-ți „corecteze” textele la sânge
• Scriitori și cititori profesioniști, profi de română, experții în DOOM care vor insinua că superficial

 

Când scapi cu bine de toate piedicile fizice și emoționale vin editorii, designerii,

tipografii care ai impresia că sunt plătiți ca să-ți blocheze și amâne totul:

ba că-i complicat, ba că nu se poate, ba că… ce te grăbești atâta, bre?

Despre scriitori se spune că beau.

Nu sunt un mare fan al alcoolului, mai ales de când sunt familist și tată.

Totuși, îmi aduc aminte că în 2012, după ce am scos o carte de marketing,

Criza în Publicitate, m-am făcut pulbere după lansare.

În poza de mai jos încă eram treaz, dar ce-a urmat după câteva ore a fost dezastru.

M-am clătinat până la taxi și așa s-au decompensat toți nervii și frustrările

pe care le-am acumulat în timp ce-am scris și publicat.

Deci pe bune că e greu. 🙂

 

 

 

 

Iată, deci, de ce am creat lista de așteptare. Vreau să mă ajuți să punem

presiune pe toți și pe toate, dar mai ales pe mine. 🙂

Am să te țin la curent pe e-mail cu toți pașii pe care îi parcurg în drumul către

lansare pentru că vreau să trăiești cu mine și procesul, nu doar rezultatul.

 

Fiecare om care se înscrie în listă va fi pentru mine și toți colaboratorii mei șutul

în fund și pasul înainte de care am mare nevoie ca să duc cartea la bun sfârșit.

Te rog, deci, să te înscrii în listă pentru că asta mă va ajuta mai mult decât îți imaginezi.
Am să-ți mulțumesc cu un autograf.

 

P.S.
Acum, să-ți zic cinstit, nu știu cine e Cristi Scăunici.
Poate sunt eu, poate ești tu sau orice prieten de-al tău căruia i s-a șoptit măcar o dată că nu se poate.

Înscri-te aici.